Dănănae ‘varsă tot’!** Pus pe liber de Steaua, fundașul contra-atacă! Neverosimil: cum l-au sabotat antrenorii din Ghencea

Dănănae 'varsă tot'!** Pus pe liber de Steaua, fundașul contra-atacă! Neverosimil: cum l-au sabotat antrenorii din Ghencea
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul fundaș al Universității Craiova, Ovidiu Dănănae, consideră că Laurențiu Reghecampf a renunțat foarte ușor la serviciile sale, deși îl cunoștea foarte bine de pe vremea în care a antrenat-o pe Știința.

După ce ProSport a anunțat în exclusivitate, sâmbăta trecută, că Steaua a renunțat oficial la serviciile lui Ovidiu Dănănae, ieri fotbalistul oltean a confirmat și el această informație. Cel poreclit de coechipieri „Sucă”, de pe vremea în care juca la Universitatea Craiova, a dezvăluit că este total dezamăgit de modul în care a fost tratat în Ghencea. „Din păcate pentru mine asta e realitatea! Însă cu tot respectul pentru cei de la Steaua, nu mă așteptam în niciun caz să se comporte în acest fel cu mine”, și-a început Dănănae discursul.

„La antrenamente mă puneau să joc pe stânga”

În continuare acesta a dezvă­luit comportamentul la care a fost supus în Ghencea. „Nu cred că este normal ceea ce mi s-a întâmplat. Dacă jucam vreo patru – cinci meciuri și evoluam foarte slab, atunci era în regulă să nu mai fiu oprit la echipă. Însă, eu am jucat doar o singură partidă în campionat și 45 de minute în Europa League”, a spus Dănănae. Însă cel mai tare l-a durut faptul că în ultimele luni simțea că la Steaua se face mișto de el.

„Am știut de mult timp că nu mai sunt dorit. Nu mi se pare normal ca un antrenor care te respectă să te pună la antrenamente să joci fundaș stânga, deși eu sunt fundaș dreapta de meserie. Era logic că în condițiile astea nu mai puteam să impresionez pe nimeni. Apoi mi se părea normal ca măcar Laurențiu Reghecampf să-mi spună în față că nu mai are nevoie de serviciile mele, nu să aflu de prin presă această informație. După ce am auzit de la jurnaliști de acestă decizie, într-un final domnul Becali mi-a confirmat hotărârea luată”, a încheiat Dănănae, care are șanse să treacă în această vară la o altă echipă din București. Probabil la Rapid.

La Steaua am fost tratat ca o măsea stricată. Nu meritam un asemenea tratament din partea unui club cu pretenții
Ovidiu Dănănae, fundaș dreapta

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
UNGURII ne dau lecții. Umilință cumplită pentru toată România
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
România, cu ochii spre Sibiu: Corvinul și Oțelul joacă, diseară, finala cupei pe o sumă uriașă
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×